Thief Of Hearts Capitolul 5

Capitolul 5

- Chiar te pricepi sa uimesti pe cineva, zise Elena incantata de ceea ce vedea. Era un mic fast, care din auzitele unor trecatori, era organizat de primarul si seriful orasului.

- Obisnuiesc sa ma tin de cuvant. Plin de sine, ii intinse bratul, aceasta luandu-l fara nici o retinere. Cu siguranta facea aluzie la ceea ce ii spusese in masina.

- Imi cer scuze pentru mai devreme. zise ea pe un ton copilaresc, fluturandu-si genele ca o pisica.

- Sa inteleg ca acum esti mai comoda in compania mea ? Luand dupa tonul si filtrul ei, cu siguranta aceasta se simtea nu numai comod ci si in siguranta. Avand in vedere si multimea, cine ar fi atat de prost sa se expuna facandu-i vriun rau ?

Micul centru al orasului era plin de tarabe cu oameni mergand de la una la alta. Copii alergand zburdalnic prin multime, impiedicandu-se si bucurandu-se.

- Cu ce ocazie ii acest fast ? intreba ea, mijandu-si ochii prin multime, incantata de ceea ce vedea.

Primarul orasului era acum pe micuta scena, prezentand nenumarate jocuri, concursuri, mese festive si activitati in special dedicate copiilor.

- Nu trebuie sa fie o ocazie speciala ca primarul sa organizeze genul acesta de festivitati.

- Insa programul nu se termina odata cu incheierea zilei. continua Damon sa ii explice. 

Majoritatea copiilor vor pleca, datorita orei tarzii. Se spune din batrani ca acest rau, cel din spatele multimii, face minuni in ceea ce tine de dorinte.

- Si cum ar trebui sa procedezi, isi ridica gatul incercand sa vada raul peste multime ?

- Obiceiul ii foarte vechi, se i-a lumina de la primar si ii dai drumul pe largul raului. zise Damon

- Lumina ? Dupa figura facuta de Elena, Damon intelesese ca aceasta habar nu avea despre ce vorbea el.

- Sa vedem. Primarul are o lumanare aprinsa, iar de acolo toti isi vor aprinde lumanarile, apoi le vor da drumul in rau odata cu dorinta lor.

- Ii o traditie ? Ziceai ceva de " obicei vechi ". zise ea, amintindu-si de parinti ei. Nu credeau in obiceiuri si superstiti. Credeau doar in Dumnezeu si isi incredintasera intreaga viata sub slujba lui.

- Asa se spune, obicei vechi, traditie...

- Crezi in ele ? il intreba Elena. Nu era convinsa de aceasta traditie, a fost mereu invatata ca doar Dumnezeu ii poate indeplini orice dorinta, atata timp cat aceasta era decenta si onorabila.

- In ce anume ? confuzia lui Damon il facu sa isi indrepte privirea spre ea.

- Traditii, obiceiuri...

- Eu cred doar in mine, Elena.

- Aha. Ce zici, mergem la acest rau, facator de minuni ? Elena nu mai asteptase raspunsul lui ca deja o luase la fuga prin multime, uitandu-se din cand in cand in spatele ei, iar de fiecare data intalnea privirea lui Damon.

Ajunsa la rau, se uita pe toata suprafata acoperita de apele acestuia. Era intr-adevar frumos, insa in legatura cu dorintele indeplinite mai avea de asteptat pana deseara, sau pana s-o implini.

- Ce ai zice daca am profita de linghispirurile acestea cat mai sunt pe aici ? Damon ii arata cu mana de parca ar fi un indicator in sensul unde se aflau linghispirurile. Raul promite ca nu va pleca. Chicoti.

- Eu vreau pe ala, zise ea incatata ca un copil si arata cu aratatorul in directia linghispirului. 

Cel pe care il dorea Elena, era numit pumnul de fier. Trebuia sa ai stomac pentru el. Ideea era simpla. Te urcai, iti puneai centura iar acesta se ridica ajungand in celalat capat aproape de pamanat, tinand oameni aproximativ patru sau cinci minute cu capul in jos, apoi revenind pe punctul de pornire, o lua de la capat de cel putin doua sau trei ori. Cum ziceam, trebuie sa ai stomac.

- Ala sa fie atunci. Asteptand sa li se puna centrua, Elena era emotionata, iar radiatile zambetului ei incepuse sa il " orbeasca " pe Damon. Se uita la ea cu o incantatie aparte, vazuse multa lume in ipostaze de genul, dar pe nici unul bucurandu-se cum se bucura Elena. Parea un copil inocent si naiv in postura in care era acum.

- Sa-i dam drumul, striga Elena cand pumnul de fier se ridica in aer.

Tipetele oamenilor se auzeau in tot centrul si nu numai. Pumnul de fier nu era singurul linghispir, erau multe altele care meritau incercate, iar imediat cum au coborat din Pumnul de fier, Elena dorea sa incerce altul. Damon se uita in stanga lui cum doi copii, care dupa calculele lui nu ajunsesera nici macar la varsta de 18 ani, vomau langa un copac tot ce mancasera.

- Sa mergem la altul, zise intr-un final Damon, luandu-si privirea de la cei doi copii si incercand sa isi inlature imaginea care ii provoca revolutie in stomac.

- De data asta alegi tu, zise Elena zambareata si incatata.

- Fie. Ce zici de acela ?

- Cred ca glumesti. Expresia Elenei se schimba cand vazuse ce linghispir alesese companierul ei. Nu e tipic pentru fete ? zise aceasta intorcandu-si privirea si intreaga atentie asupra lui.

- Si ce esti tu ? acesta i-a intors-o

- Deci, stai ! Cand te uiti la mine, vezi o fata ? Elena nu ii venea sa isi creada urechilor ce auzise, dar fara indoiala asta spusese.

- Poate nu o fata, dar cu siguranta nici o femeie. Fara suparare, zise el incercand sa se apere, punandu-si ambele mainii la cativa centimetri de fata drept scut de protectie, in caz ca ii trecea prin cap sa isi incerce norocul.

- Ok, atunci. Hai sa iti spun eu cum vom face. Ce zici daca te duci tu pe cel ales de tine, iar eu ma voi duce pe cel ales de mine, uitandu-se la el arata si cu mana inspre cel mai mare linghispir.

- Ok, ai castigat. Spuse Damon scotandu-si batista alba si fluturand cu ea in semn de pace.

- Crezi ca esti amuzant ? zise Elena iritata.

- Sunt ?

- Ahh, hai sa mergem. Elena o luase inainte cu Damon pe urmele ei. Adora sa o vada iritata, vedea o frumusete unica in ea cand isi pierdea cu firea. Iar cu siguranta nu vedea in ea o fata, vedea o femeie. Una mult prea frumoasa, mult prea finuta, inteligenta si mult prea deosebita. Dar nu avea sa ii spuna de curand cum anume o vedea el, nu ?

Restul zilei si l-au petrecut la fast, incercand aproape toate linghispirurile, mancand vata pe bat, facandu-si poze si povestind de nenumarate intamplari amuzante din vietiile lor. Elena nu se putea lauda cu prea multe, deoarece ea nu obisnuia sa iasa prea mult cu prietenii si nici nu avea prea multi.